În data de 4 iulie, moment aniversar pentru Crucea Roșie Română, marcând 143 de ani de activitate neîntreruptă, voluntarii dâmbovițeni au sărbătorit prin organizarea unei campanii de sănătate în centrul Municipiului Târgoviște de care au beneficiat aproximativ 150 de persoane.
De asemenea reprezentativă pentru această zi a fost și deplasarea la București a unui număr de 14 voluntari ai Crucii Roșii Dâmbovița pentru a onora invitația Majestății Sale Margareta , Custodele Coroanei Române la Palatul Elisabeta unde a fost organizată o recepție în acest sens. În cadrul recepției au fost transmise mesajele Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române – președintele Crucii Roșii Române și al dl. Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română
Au participat 150 de persoane: voluntari, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai administrației prezidențiale, ai instituțiilor statului și ai societății civile, parteneri și prieteni ai Crucii Roșii Române.
17: 00 – 20:00 – Parc București (Lumea Copiilor )
Simulări intervenție la dezastre și acordarea primului ajutor de bază
- 17:30 Intervenție detașamentul de dezastre al Crucii Roșii Române pentru salvare victime, căutare persoane cu echipa canină de căutare salvare a Crucii Roșii, acordare prim ajutor.
- 18:30 Simulare accident și acordare prim ajutor de urgență
- 19:30 Simulare acordare prim ajutor și demonstrații echipa canină de căutare salvare
Atelier de prim ajutor pentru părinți (17:00 – 20:00 la cortul de prim ajutor) – sfaturi utile pentru părinți, răspunsuri la situații medicale de urgență precum: traumatisme craniene, hemoragie, arsuri, convulsii și înghițire de corpuri străine dar si noțiuni generale despre acordarea primului-ajutor de bază, simulare apel 112, resuscitare pe manechine adult, copil si bebeluș.
Atelier Alimentație sănătoasă. (17:00 – 19:00) Activități pentru părinții și copiii, jocuri.
Atelier “Zâmbet sănătos” (17:00 – 20:00): Activități practice de igienă orală pentru copii și părinții.
Ateliere de joacă pentru copii (17:00 – 20:00): jocuri pentru copiii de toate vârstele