You are currently viewing Parteneriatul  ”Împreună spunem STOP abandonului școlar!”, pus  în  aplicare  şi în comuna  Cojasca


Prevenirea părăsirii timpurii a școlii este considerată ca fiind deosebit de importantă, nu numai pentru a combate consecințele negative ale sărăciei și excluziunii sociale asupra dezvoltării copilului, dar și pentru a oferi copiilor mijloacele necesare pentru a întrerupe ciclul de transmitere a dezavantajului între generații. Preocuparea pentru prevenirea şi diminuarea abandonului şcolar trebuie privită ca o prioritate a sistemului de educaţie dar şi  a comunităţii cu atât mai mult cu cât factorii determinanţi ai abandonului se multiplică şi diversifică, ca adaptare la contextul social, economic, cultural, profesional din ce în ce mai provocator în care sistemul de învăţământ funcţionează.  

În acest sens, Crucea Roşie Dâmboviţa  a răspuns  unei mare provocări      accesând  fonduri europene şi implementând   cu succces  proiectul „Împreună spunem Stop abandonului şcolar”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă. Obiectivul general al proiectul constă în consolidarea capacităţii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie Filiala Dâmboviţa de a formula şi promova o alternativă cu impact naţional, la politica publică iniţiată de Guvern în domeniul prevenirii părăsirii timpurii a şcolii şi în concordanţă cu Strategia de Consolidare a Administraţiei Publice.

Astfel, Crucea Roşie Dâmboviţa  împreună cu actorii instituționali cu rol în domeniul educației,au  identificat  și elaborat  măsuri alternative pentru reducerea părăsirii timpurie a școlii. Imediat  , în cadrul  proiectului „Împreună spunem Stop abandonului şcolar” s-a trecut  şi la  încheierea a 10 parteneriate cu unitățile administrativ-teritoriale și organizarea a 10 întâlniri de lucru în comunitate pentru implementarea politicii publice alternative în domeniul prevenirii părăsirii timpurii a şcolii.

Parteneriatul  ”Împreună spunem STOP abandonului școlar!” a ajuns,  joi,24 octombrie 2019, şi în  mijlocul comunităţii din  Cojasca. Este  al treilea  parteneriat pus în aplicare  de Crucea Roşie Dâmboviţa.    Primarul  Victor Gheorghe, cadrele didactice din Cojasca, preoţii,mediatorii şcolari şi  reprezentanţii Crucii  Roşii Dâmboviţa   s-au aşezat  la masa discuţiilor  privind prevenirea părăsirii timpurii a școlii  dar şi  a abandonului şcolar.    Nu s-a ascuns faptul că  la nivelul  comunităţii din Cojasca există   cazuri  de  copii care părăsesc şcoala iar  prin acest parteneriat ”Împreună spunem STOP abandonului școlar!”  s-a subliniat  cu tărie implicarea mult mai activă a    cadrelor didactice  alături de administraţia  locală .  

Un lucru lăudabil  pentru administraţia locală  de la Cojasca, condusă  de primarul  Gheorghe Victor  este  cel legat de funcţionarea unui after-school  unde 50 de copii din Cojasca primesc   după  orele de şcoală, o masă caldă, îşi fac temele şi  desfăşoară activităţi   educative şi distractive.  Cheltuielile  sunt asigurate  în totalitate de administraţia locală.    În cadrul  întâlnirii  prilejuite  de Parteneriatul  ”Împreună spunem STOP abandonului școlar!”  din comuna Cojasca,  reprezentanţii Crucii Roşii Dâmboviţa  au oferit  ghiozdane   cu rechizite   celor 10 şcolari  prezenţi la dezbatere.

Distribuie: