You are currently viewing Crucea Roșie Română relansează campania Banca de Alimente și colectează, în prima lună, 14.500 kg de alimente de bază pentru persoanele vulnerabile

București, 11 februarie 2020: În prima lună de la relansarea proiectului Banca de Alimente, la finalul anului trecut, Crucea Roșie Română a colectat deja 14.500 kg de alimente de bază greu perisabile, adică echivalentul a jumătate din întreaga cantitate colectată pe tot parcursul anului 2019. Alimentele strânse în luna decembrie au asigurat necesarul de alimente de bază pentru 2.150 de familii, timp de o lună. Sub sloganul Banca pentru Altcineva, campania încurajează românii să facă Food Banking, adică să adopte un nou mod de a investi în viitorul societății, prin donații constante.

“Prin Banca de Alimente ne adresăm unei nevoi reale a societății. Din păcate, în România, 40% din populație trăiește sub nivelul pragului de sărăcie. Statisticile dureroase ne arată că anul trecut un sfert dintre români trăiau cu mai puțin de 9 lei pe zi, iar grija constantă a zilei de mâine le face pe aceste persoane extrem de vulnerabile. Ne propunem ca după 10 ani de la lansare să avem mai multe donații, să putem ajuta cât mai multe familii în nevoie, dar mai ales să dezvoltăm obiceiul de a dona constant pentru cât mai mulți români”, a declarat dl. Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.  

Carrefour și Mega Image sunt partenerii acestui demers încă de la lansarea sa acum 10 ani și continuă să ajute prin aportul echipelor din magazine la implementarea programului, prin semnalizarea la raft a alimentelor potrivite pentru donare și amplasarea de coșuri după casele de marcat, pentru depunerea donațiilor, în fiecare magazin.

”Astăzi, în centrul misiunii Carrefour România se află acțiuni pentru a face progresul accesibil tuturor, indiferent de statut social sau venituri. Iar punctul de plecare este Act For Food, un program care propune acțiuni concrete pentru ca orice român să mănânce mai bine. Or, nu poți să vorbești despre progres sau mâncare, dar să ignori probleme precum malnutriția. În acest sens, ne implicăm activ, de 10 ani, în programul Banca de Alimente, prin oferirea de sprijin logistic, asigurarea de spațiu și vizibilitate, dedicarea întregii noastre echipe, la nivel național, astfel încât Crucea Roșie Română să poată să intervină în situații critice, din viața a zeci de mii de familii, atacând direct problema alimentatiei și malnutriției. Vom continua, sunt doar primii 10 ani”, a declarat Anca Damour, Executive Board Member Carrefour Romania, Real Estate & Corporate Affairs Director, Legal, CSR and External Communication.

”Mega Image vrea să inspire comunitatea să facă cât mai mult bine. Banca de Alimente este un proiect important pe care îl susținem și care reușește să ofere persoanelor în nevoie mult mai mult decât alimentele de bază, le oferă șansa la integrare, la egalitate, la un viitor mai bun. Continuăm acest parteneriat pentru al zecelea an, cu dorința că vom reuși prin intermediul comunității noastre să strângem o cantitate de alimente din ce în ce mai mare și să contribuim alături de ei la creșterea nivelului de trai”, a declarat Adrian Nicolaescu, Vicepreședinte Marketing, Comunicare și Sustenabilitate, Mega Image România.

Coșurile de alimente sunt disponibile în toate magazinele Carrefour și in 59 de magazine Mega Image din București și din țară: https://www.mega-image.ro/foodbanking.

Pachetele oferite persoanelor nevoiașe au o greutate standard de 12 kg și conțin 2L ulei, 1 kg zahăr, 2 kg făină, 2 kg mălai, 1 kg orez, 1 pungă paste făinoase, 4 conserve de carne sau peşte, conserve de legume, biscuiți și alte produse alimentare greu perisabile. Conținutul unui pachet acoperă nevoile de hrană ale unei familii formate din trei membri pentru 1 lună și au o valoare medie de 95 de lei.

Categoriile de produse greu perisabile care pot fi donate sunt:

  • Alimente de bază: mălai, făina de grâu, zahar, ulei, orez, grâu, griş, fasole, mazăre uscată, linte, arpacaş, lapte praf
  • Conserve: conserve de carne, peşte, pate de ficat, pate vegetal, mazăre, fasole, bulion, zacuscă, ghiveci, compot
  • Paste făinoase, cereale
  • Produse instant: supe instant, fulgi de fasole, fulgi de cartofi
  • Băuturi: ceai, apă, sucuri, cacao, cafea
  • Dulciuri, printre care biscuiți, napolitane, ciocolată
  • Hrană pentru bebeluşi, precum pireuri, supe, cereale, ceaiuri, sucuri, lapte praf
  • Alte produse, precum produse dietetice, alune, miez de nucă, seminţe de floarea soarelui, fistic, fructe confiate, fructe uscate

Informații actualizate despre numărul de alimente donate și distribuirea lor de către voluntari se găsesc pe website-ul www.bancapentrualtcineva.ro și pe pagina de Facebook a campaniei.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roşie din România este o organizaţie umanitară, auxiliară statului român, care are misiunea de a asista persoanele vulnerabile în situații de dezastre şi de criză. Prin programele şi activităţile sale în beneficiul societăţii, Crucea Roşie Română contribuie la prevenirea şi alinarea suferinţei sub toate formele, protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul fată de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

www.crucearosie.ro

www.bancapentrualtcineva.ro

Distribuie: