You are currently viewing Crucea Roșie Dâmbovița lansează Apelul Umanitar de Urgență  în vederea donării de sânge-Grupa 0 negativ pentru Carmen

Viața unui om poate depinde de o transfuzie de sânge. Crucea Roșie Dâmbovița lansează Apelul Umanitar de Urgență  în vederea donării de sânge-Grupa 0 negativ pentru Carmen.

Carmen Georgescu  este o târgovișteancă care în acest moment, se află la Spitalul Universitar de Urgență Militar din București, dar din cauza rezervelor limitate de sânge, transfuziile realizate în beneficiul doamnei sunt condiționate de un număr de donatori.

Crucea Roșie Dâmbovița le mulțumește anticipat tuturor celor care vor dori să ajute pe Carmen să trăiască. Cei care doresc să ajute un om să trăiască pot dona sânge, indiferent de locul în care se află și indiferent de grupa sanguină, pentru că donatorii trebuie să păstreze constantă rezerva de sânge a spitalului.

Tot ce trebuie să facă ei este să se prezinte cât mai repede la un centru de recoltare a sângelui, fără să fi consumat în prealabil alcool sau grăsimi, și să menționeze că doresc ca sângele lor să ajungă la Carmen, la Spitalul Universitar de Urgență Militar din București.

Distribuie: