Proiectul „Împreună spunem STOP abandonului școlar ” implementat de Societatea Națională de Cruce Roșie – Filiala Dâmbovița, se află în cea de-a XIII-a lună de implementare. Termenul final al proiectului „Împreună spunem STOP abandonului școlar ” este 17.01.2020.
Valoarea proiectului „Împreună spunem STOP abandonului școlar ”,finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, este de 992,728.60 lei, cota de cofinanțare 2% este asigurată de Cruce Roșie – Filiala Dâmbovița. Proiectul a început la data de 18.09. 2018 şi este în plin proces de implementare, aşa cum am precizat mai sus, se află în cea în cea de-a XIII-a lună de implementare şi se desfăşoară subactivitatea ce urmăreşte realizarea a 10 parteneriate cu UAT-uri şi întâlniri de lucru în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, pentru promovarea politicii publice alternative elaborată în cadrul proiectului ce constituie un Program social de sprijin al comunităților în domeniul reducerii părăsirii timpurii a școlii. Cele 10 parteneriate cu UAT-uri şi întâlniri de lucru vizează şase comune dâmboviţene: Dărmăneşti, Dragomireşti, Măneşti,Cojasca,Potlogi, Moroeni şi alte patru comune din Vâlcea- Prundeni,Galaţi-Şendreni,Teleorman – Dragalina şi Ialomiţa- Sudiţi.
Miercuri, 23 octombrie 2019, a avut loc ce de-a doua întâlnire de lucru în comuna dâmboviţeană Dragomireşti. A onorat invitaţia la această întâlnire de lucru şi inspectorul şcolar general, profesor Cristina Stroe. Oficiile de gazdă au fost făcute de primarul comunei Dragomireşti, Dragoş Vlădulescu .
Au răspus prezent şi preoţii din localitate,poliţiştii, cadre didactice de la unităţile şcolare din comuna Dragomireşti, asistenţii sociali din cadrul primăriei,părinţi şi elevi din familii nevoiaşe. Managerul de proiect, jr. Raul Pavelescu, directorul Crucii Roşii Dâmboviţa, a făcut o scurtă prezentare după care discuţiile au fost moderate de către expertul de egalitate de şanse, Eugen Florea, prezenţi fiind şi facilitatorii pregătiţi tot în cadrul proiectului „Împreună spunem Stop abandonului școlar”.
Importanţa educaţiei, depăşirea prejudecăţilor ,toleranţa socială, religioasă sau etnică,responsabilitatea civică,egalitatea de şanse,implicarea socială şi alte activităţi care contribuie la întărirea rolului şcolii în comunitate, au fost principalele subiecte abordate în cadrul evenimentului. La final, jr. Raul Pavelescu, directorul Crucii Roşii Dâmboviţa , le-a oferit celor mici şi câte un dar, un ghiozdan cu rechizite şcolare .
Legătura dintre școală și comunitatea locală ar trebui luată în considerare, pentru că, pe de o parte, școala este o parte a comunității locale, fapt pentru care ea este influențată de valorile, normele, structurile economice și politice specifice acesteia din urmă, dar pe de altă parte, școala influențează, la rândul ei, comunitatea locală, prin aceea că școala este cea care, prin exercitarea unor influențe educative sistematice, îi formează pe viitorii membrii ai comunității.